Archive for ianuarie, 2011

IPS Arhiepiscop Nicolae a vizitat parohiile din California

miercuri, ianuarie 19th, 2011

Între 2 și 9 ianuarie 2011, IPS Arhiepiscop Nicolae a vizitat parohiile din California. Vizita a început duminică 2 ianuarie la parohia Sf. Arhangheli din Torrance, CA. Împreună cu Pr. Protopop Mihai Cărpenișeanu, IPS Nicolae a săvârșit Sf. Liturghie și a adresat cuvânt de învățătură în Duminica dinaintea Botezului Domnului. A urmat o discuție liberă cu credincioșii despre diferite rânduieli ale Bisericii Ortodoxe. Parohia Sf. Arhangheli a primit de curând aprobarea pentru construirea unei săli sociale atât de necesare pentru activitățile parohiei. Astfel că în anul 2011 parohia are un proiect important de împlinit.

De praznicul împărătesc al Botezului Domnului, IPS Arhiepiscop Nicolae a vizitat parohia Înălțarea Sf. Cruci, în biserica nou cumpărată a parohiei în Upland, CA. Slujba Sf. Liturghii și a Aghiazmei mari au fost săvârșite de IPS Nicolae împreună cu P. Cuv. Arhim. Nicodim Bibarț, preot paroh, și Pr. Protopop Mihai Cărpenișeanu. IPS Nicolae a vorbit despre semnificația Arătării Domnului la Bobotează și sfințirea apelor prin pogorârea lui Dumnezeu pe pământ. I-a felicitat pe credincioși pentru cumpărarea noii biserici și i-a îndemnat să continue, împreună cu Părintele Nicodim, împodobirea tradițional ortodoxă a bisericii. Și a doua zi, de sărbătoarea Soborului Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Liturghie a fost săvârșită tot în noua biserică a parohiei Înălțarea Sf. Cruci.

Sâmbătă 8 ianuarie, IPS Arhiepiscop Nicolae a vizitat parohia Învierea Domnului din Sacramento. Parohia se află acum cu chirie într-un locaș al Bisericii melchite, dar încearcă să finalizeze proiectul cumpărării unei proprietăți. Împreună cu Părintele paroh Teodor Gârlonța, IPS Nicolae a vizitat proprietatea avută în vedere considerând, împreună cu membrii Consiliului Parohial, modalitățile de cumpărare. La slujba Vecerniei IPS Nicolae i-a îndemnat pe credincioși la înțelegerea profundă a chemării la pocăință a Mântuitorului și le-a urat împlinirea proiectului de cumpărare a unei proprietăți în noul an.

În Duminica după Botezul Domnului, 9 ianuarie 2011, IPS Arhiepiscop Nicolae a slujit Sf. Liturghie în parohia Înălțarea Domnului din Hayward, CA împreună cu preotul paroh Gabriel Curpene. În cuvântul de învățătură IPS Nicolae a vorbit despre Mântuitorul Hristos ca fiind lumina lumii, după cuvintele Evangheliei duminicii. Fiind încă la început de drum, credincioșii parohiei au fost îndemnați să înțeleagă care este calea potrivită pe care trebuie să meargă pentru a zidi o comunitate creștină ortodoxă. În seara zilei de 9 ianuarie, IPS Arhiepiscop Nicolae s-a întors la Centrul Eparhial din Chicago.

Adunarea Episcopilor Ortodocşi Canonici a anunţat episcopii responsabili pentru agenţiile Adunării

miercuri, ianuarie 19th, 2011

Adunarea Episcopilor Ortodocşi Canonici a anunţat episcopii responsabili pentru agenţiile Adunării. Aceşti episcopi nu fac parte din structurile de organizare a agenţiilor, ci sunt responsabili pentru coordonarea între Adunarea Episcopilor şi agenţie, precum şi pentru purtarea de grijă arhierească în numele Adunării pentru toate activităţile iniţiate de agenţia respectivă. Pentru Organizaţia de Caritate Internaţională Ortodoxă Creştină (IOCC), director executiv şi CEO este Constantin M. Triantafilou, preşedinte este Machaskee Alex, iar episcopul responsabil este Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Nicolae.