credincioşilorBest vps companyrobului rugăm bunulpreoţilorbunul
Radio Credinta Online
Asculta Radio Credinta
Winamp  windows Media Player  Real Player  QuickTime

Condoleanţe pentru IPS Mitropolit Bartolomeu

feb. 3, 2011, categoria Stiri.

1 februarie 2011

 

Preafericirii Sale,

Preafericitului Părinte DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Locum Tenens al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Preasfinţiţilor Episcopi Vicari Irineu Bistriţeanul şi Vasile Someşanul, Preacuvioşilor, Preacucernicilor Părinţi şi tuturor credincioşilor din cuprinsul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

 

 

Preafericirea Voastră, Preasfinţiile Voastre, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

 

Cu mare tristeţe am aflat de trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Cunoaştem suferinţa îndurată în ultimele săptămâni şi suntem convinşi că Hristos Domnul l-a chemat la odihna cea veşnică în rândul vrednicilor slujitori ai Bisericii Ortodoxe.

 

După cum este cunoscut, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu a desfăşurat o bogată activitate misionar-pastorală şi în cadrul Arhiepiscopiei noastre. Între 1965 şi 1976, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu a fost principalul colaborator al IPS Arhiepiscop Victorin de pioasă amintire. Au fost ani de slujire exemplară în bisericile Arhiepiscopiei, de misiune stăruitoarea printre românii din America, de împreună lucrare la Centrul Eparhial pentru organizarea Arhiepiscopiei noastre. IPS Mitropolit Bartolomeu a călătorit pe tot continentul american pentru a-i întâlni pe românii ortodocşi şi a-i îndemna la organizare bisericească, a slujit şi a predicat în parohiile deja existente, a lucrat cu mult folos la Centrul Eparhial îndeosebi în cadrul departamentului publicaţiilor. Până astăzi românii din America îi păstrează o vie amintire, a cuvântului, a acţiunii, al elanului misionar. IPS Mitropolit Bartolomeu se numără între cei care au re-ctitorit Arhiepiscopia noastră în anii ce au urmat perioadei vacanţei episcopale dintre 1963-1966.

 

În numele ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor Arhiepiscopiei noastre transmitem condoleanţe Preafericirii Voastre, Preasfinţiţilor Episcopi Vicari Irineu Bistriţeanul şi Vasile Someşanul, tuturor preoţilor şi credincioşilor din cuprinsul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului pentru pierderea unui mare ierarh, a unui părinte duhovnicesc, a unui teolog şi scriitor de renume.

 

Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să aşeze sufletul lui în loc de odihnă şi să-l numere în ceata drepţilor.

 

Veşnică pomenire robului lui Dumnezeu IPS Mitropolit Bartolomeu!

 

 

NICOLAE

 

Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi



Romanie, plai de dor